Ar fi păcat să dau o notă pesimistă prin ultimele postări, dar în ultimele zile, pare că totul în jurul meu ia o formă ciudată, sau mai degrabă nu ia nici o formă, totul e de o diformitate monstruoasă. Concretul pare incert, sentimentele devin o gheară ce strânge uneori prea tare, cuvintele dor, gesturile "omoară". Când plantele mor, le uzi, dar când fiinţa se stinge sub rafala dureroasă a unui vânt uscat şi cu gust de tăciune, ce faci? O "uzi"? Poate că da...dar cu ce? Cu sentimente? Cu certitudini? Cu gesturi? Sau poate doar cu un singur cuvânt...dar uneori nu mai putem aştepta acel cuvânt iar fuga de tine, de ei poate deveni un posibil răspuns...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cred că ai putea să revigorezi fiinţa cu un mic răgaz pe care să i-l acorzi. Aruncă, de jur-împrejur, o privire odihnită, curioasă şi, mai presus de toate, nepătimaşă şi vei găsi suficiente motive de care să te bucuri, iar diformitatea mosntruoasă de care vorbeşti va prinde cele mai frumoase forme :)
RăspundețiȘtergereIuliana